Ne naștem în familii care adesea doresc să ne ofere o viață minunată, fericită, în bucurie și abundență, în pace și prietenie... oare câți au reușit până acum?
De ce nu este posibil pentru toată lumea să acceseze această versiune?
E destul să ne uităm cu sinceritate la copilăria noastră, la cei care ne-au crescut, la faptul că ni s-a inoculat nevoia de perfecțiune, care poate fi atinsă doar dacă reușim să facem pe plac altora... și oricât ne-am strădui nu ne iese... e ceva din noi care face să nu putem face exact ce și cum și cât și când vor ceilalți...
Ajungem adesea să învățăm să ne simțim datori pentru viață, pentru strădania părinților care totodată sunt veșnic nemulțumiți de noi și de rezultatele noastre, dar mai ales de ceea ce devenim.
Ceea ce am ajuns să credem că suntem este rezultatul unui proces de direcționare a ATENȚIEI noastre către diverși stimuli, din perioada intrauterină și este într-o permanentă restructurare până la finalul vieții.
Am fost educați să lipim etichete de bun și rău, cu emoții și senzații atașate, pe tot ce ne ajunge vreodată atenția.
Am crescut crezând că vom accesa Raiul dacă suntem ascultători...
Unii
nu au reușit să asculte de părinți sau profesori și au ajuns să creadă
că își merită soarta pentru că: au mințit, au făcut sex înainte de
căsătorie, au înșelat așteptările părinților sau altcuiva, au furat
jucării la grădiniță, nu au putut reține o poezie neinteresantă, nu au
avut chef să învețe chimie, mate sau fizică sau să citească literatura
plictisitoare din școală, au copiat la examene, au consumat alcool la
petreceri, au fumat sau mâncat nesănătos...
Unii au ascultat orbește și deși au
respectat toate regulile jocului impuse de ceilalți, tot prost au ieșit
și cel puțin la fel de nefericiți ca și rebelii, în plus erau și
invidioși că dacă tot nu a funcționat pentru nici unii să ajungă să
trăiască raiul pe pământ ceilalți măcar au făcut ce au vrut ei nu ce au
vrut alții :)
Adesea, cu trecerea timpului experimentăm nu doar limitările corpului fizic, ci mai ales limitarea dată de blestemele (bless=a binecuvânta, them=pe ei) = BINE CUVÂNTĂRILE pe care am învățat să ni le adesăm: ce proastă sunt, ceva e greșit cu mine, nu sunt destul de bun/ă, nu merit, nu e de nasul meu, nu e de mine, sunt vinovat/ă, sunt un nimeni, nu merit să fiu iubit/ă...
... și aceleași minunății le emanăm la adresa celorlalți, facem comparații între noi și ceilalți oameni, între copii noștri, între ei și alți copii, și cieva iese în pierdere de fiecare dată, iar cel care aparent iese în câștig de fapt este pasibil oricând să cadă de pe tronul creat de percepții limitate și de cuvinte.
Aceste deducții nu ar veni de la sine, ele sunt furnizate de cei care ne-au educat, care și ei la rândul lor, le-au preluat de la cei care i-au educat pe ei.
Nu e nevoie sa fii detectiv să realizezi că Pământul este pentru unii, foarte puțini, un Rai, iar pentru alții, majoritatea, este un Iad pe care cu greu și cu multă suferință reușesc să supraviețuiască, să își umple zilele cu ceva până ajung să moară!
Dacă ne uităm la viața de zi cu zi a oamenilor constatăm cât de bine pentru marea majoritate această viață seamănă perfect cu descrierile biblice ale Iadului: loc în care oamenii suferă, loc al pedepsei, loc al friciilor și durerilor, loc al mizeriei și neputinței, loc în care totul te mistuie ca și cum ai fi cuprins de flăcări...
Oare cât timp din 24 de ore noi sau cei din jur trăim în furie, gelozie, mânie, tristețe, agonie, panică, anxietate, agitație, disperare, ură, revoltă, resentimente, remușcări, vinovăție, plictiseală, dezinteres, rea voință, invidie, perplexitate, neînțelegere, neînfrânare, durere, angoasă, supărare, încrâncenare, frică...
... o grămadă de frică: frică pentru ce se poate întâmpla cu noi înșine sau frică pentru cei dragi nouă... frică de boală, de moarte, de neputință, de durere, de suferință, de lipsuri, de a fi furați, agresați, mințiți, înșelați, de a nu fi destul de buni, de a fi respinși, de a nu putea face față vieții și provocărilor ei, de a nu ne descurca la job, ca parteneri de cuplu, ca părinți, ca și fii și fiice ai părinților noștri, ca prieteni sau colegi... și mai completează singur/ă cu ce ai ocazia să trăiești și tu!
Dacă acest Iad este originar în mintea noastră, păi fii atent/ă și vezi că e peste tot în jurul tău și în lume... foarte puține comunități au ajuns să trăiască în pace și liniște și nici aceștia nu s-au născut așa.
Pentru a accesa Raiul în mințile și viețile lor au renunțat la a își pune atenția pe ceea ce le produce suferință și au invățat să își investească puterea doar în ceea ce este aducător de pace și bucurie pentru ei și ceilalți.
Am auzit adesea preoți și oameni care spun altora că dacă nu faci cutare lucru sau ce spun ei ai să ajungi în iad... Serios?! Suntem deja acolo! Ne-au dus părinții și profesorii de mânuță și nu ne-au lăsat la poartă ci s-au asigurat că suntem cu toții înăuntru... iar
Percepând amenințările celorlalți ca fiind reale este sportul nostru preferat, așa că mai în Iad decât până acum nu se poate și nici cel care amenință nu e în Rai când accesază starea din care amenință pe cineva :)
Cu timpul ajungem noi înșine să devenim amenințătorii: cu Bau-Bau, cu pedepsele asociate cu neatenția la curățenie, pentru notele mici și mă întreb pentru ce nu suntem pedepsiți sau pedepsim de când avem ocazia pe cei mai mici ca noi...
...când și recompensele sunt retrase resimțim acest fapt tot ca și pedeapsă, și e cealaltă opțiune tot când nu corespundem așteptărilor sau cân alții ajung să nu corespundă nevoilor noastre și le retragem iubirea, atenția, aprecierea...
Când cineva ne face să simțim iadul mai rău decât până acum este doar pentru că noi le permitem cuvintelor sau gesturilor sau sau privirilor sau acțiunilor lor să aibă acest efect asupra noastră.
Iadul fiecăruia constă de fapt în lipsa libertății de a vedea realitatea așa cum este ea, lipsită de felul în care am fost educați de mici să o percepem.
Doar oamenii dragi nouă plătesc pentru o ”greșeală” de mai multe ori cu ajutorul nostru, al celor care afirmăm că îi iubim, și noi plătim cu suferință o greșeală de câte ori are ocazia cineva să ne reamintească de ea, sau dacă nu mai e nimeni care să ne reamintească o facem și singuri.
În orice instanță de pe pământ, civilă sau penală, cineva care comite ceva pentru care este pedepsit / condamnat plătește o singură dată. Noroc ca nu îi iubește Judecătorul și Executorii că ar plăti și ei de mai multe ori.
Uneori cred ca aș vrea să fiu scutită de asemenea iubire :))))
și mai ales de a oferi această iubire multiplu pedepsitoare, chiar dacă e în mod inconștient realizată, tot nu îi privează pe beneficiarii reproșurilor mele de suferință, și pe mine când mă prind că iar am comis-o: am adus iar în prezent mizerii nerezolvate din trecut...
Le reamintim copiilor, partenerilor, vecinilor, prietenilor ce mult am suferit și suferim datorită faptului că ei au făcut sau nu au făcut ceva, sau doar pentru că au spus ceva, sau pentru că ne-au privit cumva... :)
Am fost dresați să ne autopedepsim pentru că nu suntem destul de perfecți și pentru că prin ceea ce suntem îi facem pe alții să sufere și noi le reproșăm celorlalți același lucru.
Noi, fiecare dintre noi, chiar toți oamenii SUNTEM MAGICIENI!
Prin felul în care generăm rezultate în jur, ne putem da seama și singuri ce fel de magie facem: ALBĂ sau NEAGRĂ. Prin ceea ce alegem să interpretăm din ce fac ceilalți, le permitem altora să fie pentru noi MAGI ALBI sau NEGRI, dar de fapt noi inconștient ne folosim de ei să ne abuzăm sau să ne bucurăm de viață.
Am învățat treptat că nimeni nu are asupra mea decât puterea pe care i-o dau eu, conștient sau inconștient. Nimeni nu îmi poate face mai mult rău sau bine decât îmi fac deja. Ei sunt acolo ca și cei mai buni antrenori în a îmi exersa abilitățile de MAGICIAN/Ă ALB/Ă sau NEGRU/NEAGRĂ.
Am învățat că ține de mine să le comunic celorlalți că reproșurile mele nu sunt despre ei, sunt ocazii pentru corpul meu de suferință să îi facă și pe ei să sufere, nu este ceea ce îmi doresc să trăim unii alături de ceilalți...
Am declarat mie și celorlalți că aleg să mă opresc căt de des pot, deliberat, să pot observa detașat/ă să nu mai fie despre mine reproșurile sau acuzațiile cuiva, să nu le mai iau personal, să mă asigur că ceilalți știu că îmi asum consecințele acțiunilor mele atunci când sunt generate din ignoranță și pe pilot automat, că voi face ce ține de mine să compensez daunele produse altora și mie, că aleg să trăiesc din ce în ce mai mult timp în Rai, până ce Raiul este casa Vieții mele!
Vă mulțumesc că Existați, exact așa cum alegeți să fiți!... fericirea și nefericirea mea depind doar de MAGIA pe care sunt ATENTĂ să mi-o livrez.
Am înțeles în sfărșit de ce scrie în Biblie: La început a fost Cuvântul, Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul!
Aleg să transcriu această propoziție pe care o percep valabilă și în vremurile actuale, fiindcă la începutul a orice stă limbajul, CUVÂNTUL, care ne transformă pentru noi și cei care dau puterea lor Cuvintelor, Acțiunilor, Gesturilor, Privirilor noastre, în MAGICIENI, în DUMNEZEI pentru viitoarele consecințe asupra lor, ei înșiși fiind prin acest act de transfer de putere MAGICIENI și DUMNEZEI.
Pentru mine DUMNEZEU sunt EU și TU și FIECARE FIINȚĂ, fie că realizează ce putere are de a face altora sau de a își face sieși, bine sau rău.
Tu ce MAGIE ALEGI să FACI în VIAȚA TA și a celor pe care afirmi că îi iubești?
Nu ne schimbăm peste noapte complet felul în care am fost dresați să folosim Cuvântul, însă dacă ne punem o alarmă setată să ne avertizeze odată la 5 minute putem învăța să ne punem conștient atenția cât mai des pe ce ne dorim să fie Real în viețile noastre, pe ceea ce vrem să manifestăm în lume, pe ce putem aduce bun și frumos pentru noi și ceilalți, să evităm să taxăm la nesfârșit o greșeală din trecut, să îi găsim circumstanțe atentante și bune intenții greșitorului, indiferent cine este, să ajungem să nu mai existe în viața noastră greșiți, ci doar ființe care au nevoie de mai multă înțelegere și iubire...
...printre care și eu însămi!
Am realizat cum o vorbă aruncată de cineva la oboseală, la supărare, la mânie, la frică mi-au guvernat multe din direcțiile luate în viață: am renunțat la muzică, la dans, la sport, la bucuria de a învăța, la citit, în urma unor remarci nevinovate, inconștiente, sau aparent rău voitoare...
Acum îmi iau puterea înapoi, clipă de clipă, de câte ori realizez că ceva nu era un adevăr la adresa mea, ci o părere, și că pentru mine contează ce aleg să îmi spun de acum înainte, fiindcă am ales ca Puterea Cuvântului să îmi aparțină.
Ne schimbăm în toate clipele în care suntem conștienți de locul ATENȚIEI noastre!
Sunt MAGIE ALBĂ și rescriu trecutul prin a mă ierta pe mine și pe ceilalți, până însăși iertarea e un non sens, până ceea ce rămâne este REALITATEA SENZORIALĂ lipsită de interpretări duale...
SUNT... dacă mai e ceva de ființat... sunt ființarea și spațiul conștiinței în care are loc ființarea...
SUNT LUMINA PUSĂ PE FIINȚĂ
SUNT FIINȚA CA OGLINDĂ PENTRU CA ȘI CEILALȚI EU SĂ VADĂ LUMINA CARE SUNTEM!
