Aud în jur de persoane deprimate, care nu văd nici un sens al vieții, care experimentează sentimente de zădărnicie și neputință, de lipsă de scop și energie...
Depresia are ca sursă o COMPARAȚIE între fanteziile cuiva despre diverse aspecte ale vieții sale și realitatea care este total diferită.
Unii s-au zbătut îndelung să obțină o versiune imaginară de viață și pentru că nu au obținut-o au încercat și cu alte și alte aspecte la care lucrurile nu au ieșit cum își dorea și au concluzionat că e IM-POSIBIL de atins, iar cum fericirea lor depindea de circumstanțe exterioare erau condamnați de soarta nefastă la nefericire, suferință...
Unii au obținut ce își doreau, au dorit alte și alte versiuni în viață și la care au ajuns însă s-au plictisit, nimic nu îi mai stimulează sau mulțumește fiindcă au încetat să se bucure și lumea pare că nu mai are de oferit ceva care să îi tenteze sau provoace cu ceva...
Dacă unii au fantezii față de care sunt infatuați, ceilalți au lipsă de stimulare, provenită tot din fantezii față de care se simt prea puțin provocați, motivați ca să mai miște vreun mușchi.
Când cineva fantazează în imaginația sa o versiune de viață ideală și intangibilă, dar care totodată nu e în controlul său sau în puterea sa de a fi realizată, apare suferința.
Depresivii presupun că viața ar fi fost mai frumoasă în acea versiune și vor să se disocieze de realitatea actuală, care li se pare că îi face dismorfici, distorsionați și blocați, neinteresați ceea ce face ca să nu mai aloce resurse pentru a merge mai departe.
Adesea comparații i se adaugă un proces de GENERALIZARE.
Chiar dacă la început este posibil ca fantezia și realitatea să fie foarte diferite în ce privește relaționarea cu cineva, sau cu ei înșiși, sau doar la nivel financiar, sau de job, sau spiritual, sau o neîmplinire familială sau în legătură cu aspectul lor fizic, treptat este posibil ca această stare de eșec localizat să se extrapoleze la toate domeniile vieții și să acapareze întreaga sferă mentală și emoțională.
Percepția asupra unui domeniu sau a unui registru dintr-un domeniu ca fiind un eșec ajunge să fie translatată ca sumă de eșecuri în multiple domenii și aspecte ale vieții până la sentimentul cumplit de a fii persoana ceva greșit, o întrupare a eșecului și de aici fluviul de eșecuri.
Revenirea din depresie se face prin echilibrarea minții, prin evitarea infatuării față de o versiune de realitate imaginară, asumarea și acceptarea realității curente, față de care a manifestat anterior aversiune, căutarea și găsirea de soluții care să fie în posesia și puterea persoanei care vrea să schimbe ce nu îi convine sau ar dori să fie diferit.
Cei care nu se mai simt provocați de viață, plictisiții-depresivi au posibilitatea de a ieși din starea lor de hibernare prin a își muta atenția de pe a realiza ceva pe a fi deplin conștienți de fiecare aspect al vieții și prin a îi vedea potențialul, prin a învăța să fie alături de cei cărora nu le ies lucrurile, prina se deprinde să de bucure de bucuria altora și a înceta să se compare cu cei care aleg să se simtă stimulați conștient de realitate și darurile fiecărei clipe.
Odată ce mintea reajunge în echilibru ceea ce ai în realitatea ta este perfect în regulă, nu mai produce suferință, ceea ce până acm nu te mai stimula devine din nou o jucărie interesantă căreia deliberat ai învățat să îi cauți valențe noi, iar fericirea devine o calitate intrinsecă și nu mai depinde de stimularea exterioară.
Când o persoană începe să își pună întrebări despre starea sa, despre cauzalitatea suferinței personale, adresând întrebările potrivite are șansa de a ieși din depresie, de a își asuma propria fericire și nefericire, de a realiza că fiziologia, starea corpului fizic depinde de starea minții, fiindcă asupra ”cuvintelor” sale este locul în care poate interveni.
O întrebare deșteaptă care conduce la recăpătarea puterii asupra realității mele este să mă întreb cum contribuie de fapt starea actuală la a mă susține în a îmi atinge potențialul maxim, în a duce la îndeplinire ceea ce este cel mai important și valoros pentru mine în viață în momentul de față.
Odată ce vezi cum starea actuală de fapt te asistă să accesezi cea mai înaltă viziune a ta despre tine și pentru viața ta, depresia nu îți mai stă în cale ci poate fi privită ca un moment de acumulare de energie și resurse și cunoștințe și abilități care să te susțină pe calea ce ai ales-o.
Dacă mă refer la o situație concretă pe care am auzit-o recent la o prietenă, care mereu s-a gândit doar la dezavantajele pe care le-a avut în viață fiindcă mama ei a părăsit-o, la victima absolută care era, la faptul că și psihologul ei i-a spus că asta îi va dicta întreaga viață, ca o condamnare, am întrebat-o ce crede că i-a lipsit pentru că mama a abandonat-o.
Mi-a dat câteva răspunsuri: x, y, z, w... Am întrebat-o dacă a fost cineva, una sau mai ulte persoane care să se fi ocupat ca ea să aibă parte de x, y, z, w... care să îi împlinească acele nevoi și spre surprinderea ei a găsit pentru fiecare câte cel puțin o persoană. Apoi a căutat și atceva care să îi fi lipsit, dar de fiecare dată realiza tot mai repede că cineva se ocupase de acele aspecte și nevoi ale ei, chiar daca nu o făcuse mama ei.
La un moment dat a avut revelația faptului că dacă nu ar fi fost abandonată de mamă, de una singură mama ei nu ar fi putut să îi ofere toate acele lucruri, că mama ar fi fost incapabilă să îi acopere toate acele nevoi și cu uimire mi-a spus că își dă seama că de fapt pentru ea a fi fost abandonată de mamă a fost și un lucru bun și a devenit recunoscătoare pentru că a avut parte de toate acele beneficii, chiar dacă au ajus la ea de la alte ființe și nu de la mama ei.
Pentru o clipă s-a oprit, iar privirea i s-a umplut de lacrimi la gândul că nu mai avea nevoie să fie o victimă, să fie lovită de soartă, să fie o continuare a vieții unei mame care nu a putut să își crească copila și a dat-o, ci o benerficiară a bunătății lumii, a abundenței vieții, a recunoștinței față de mama care a ales să o dea pentru șansă mai bună în viață decât i-ar fi putut oferi ea și i-a comunicat asta si psihologului :))
Altă victimă din anturajul meu după ce cu greu și pe maxim de preț al pieței și-a luat o super casă pentru care de 5 ani se tot plânge că nu mai poate acoperi costurile cu casa și creditul, că în casă ajunge maxim pentru 2-3 ore treaz, apoi e mort de somn și dimineața iar la job, și-a folosit perioadele de concediu ca să facă bani pentru a ajunge la liman și că abia așteaptă să scape de nenorocitele de credite...
...ei bine a ajuns să i se desființeze postul, a venit banca și i-a luat casa la pachet l-a eliberat de plata la creditele pentru casă!
Ce a văzut omul? Nu mai am nici casă, nici jobul bine plătit. S-a angajat în scurt timp însă acum blestema băncile că nu îi mai dau credit decât pentru o sumă foarte mică. Când i-am arătat că în realitate a scăpat de creditul imposibil de plătit ca să mai aibă loc și de trăit și de concedii și de viață socială, că acum poate cumpăra sau închiria o casă mai adaptată nevoilor reale, cu costuri decente, cu rate decente, că poate deveni bun platnic la creditul mic și în timp să ia credit mai mare...
... a realizat că de fapt băncile i-au făcut un mare bine la care de bunăvoie nu ar fi putut renunța... că silit de împrejurare a scăpat de credite, are timp pentru viața socială, pentru el, pentru mici concedii, pentru o relație de cuplu, pentru o casă în care datorită noului job, cu program mai decent, poate să se simtă acasă...
S-a prins singur că în loc să muncrească pentru a plăti banca și a acoperi costurile cu casa de care nu se putea bucura și nici nu vedea perspective în vreun viitor apropiat, a ajus să muncească din nou pentru el însuși, pentru ceea ce cu adevărat îl face fericit și a renunțat la iluzia că odată ce banca îți ia casă trebuie să fi și mai devastat, să experimentezi o stare și mai nasoală :))
Starea de victimă a sistemului bancar și al pieței muncii a devenit sursă de recunoștință, de bine, de resurse, a înțeles pe pielea lui că băncile nu sunt case de binefacere, că au un interes când împrumută, problema nu sunt băncile, care pe de o parte l-au asistat să aibă ditamai casa și înainte, nu pe gratis evident, iar acum tot banca îl ajută să aibă o casă mai potrivită, cu cheltuieli mai mici, cu rate mai reduse, pe care să le poată plăti relaxat...
...problema nu a fost nicicând în afara lui, problema a fost lăcomia și supraestimarea posibilităților, fapt care acum reprezintă o utilă lecție de viață!
Adesea oamenii ajung să vadă la ce le-a servit o perioadă grea, de suferință din viață abia după ce au ajus la bătrânețe sau la o maturitate deplină... ceea ce este diferit pentru generația noastră este că nu e nevoie să asteptăm să treacă viața pentru a ajunge la aceste concluzii ci avem posibilitatea de a căuta răspunsurile la această întrebare pe parcursul apariției provocărilor și astfel viața noastră nu va mai avea deloc probleme ci doar surse de recunoștință și antrenare a rezilienței.
Atunci când mintea devine echilibrată ajunge să conștientizeze ordinea ascunsă din spatele a ceea ce la un momentdat avea tendința să numească eșec și care devine sursă continuă de recunoșință și iubire și pace... recunoscând posibilitatea de transformare în tipar de conștiință a ceea ce era până de curând tipar de adicție la suferință :)
Depresia apare din lipsa de exercițiu al stării de adaptabilitate a percepțiilor și interpretărilor, și convingerilor la situația actuală cu resursele ei, cu darurile ei, și prin focusare pe ceea ce nu este sau pe ceva ce ar trebui să ne facă să ne simțim cât mai inadecvați în relația de cuplu, cu banii, la job, cu oamenii, în familie, cu corpul nostru etc...
Cuvintele noastre sunt însoțite de semnificații. Beneficiile pe care le are cineva din a nu acționa, din a fii așa zis depresiv/ă, îl/o împiedică să iasă din această stare devenită identitate.
Căutând cu sinceritate aceste beneficii: atenție, suport, resurse etc venite din afară sau de la sine reprezintă calea către ieșirea din depresie și intrarea în regatul vieții asumate, în armonie, în echilibru, în bucurie :)
Fie ca fiecare Ființă să se Bucure de Sine, de Corpul, Familia, Mintea, Jobul, Finanțele și Abundența din Viața sa, de Relațiile cu semenii, de Esența sa de Lumină și Energie și Viață, să realizeze că eu și fiecare dintre noi este la fel:
Eu Sunt Calea Adevărul și Viața!
Noapte de Lumină, Suflet Drag! pentru cei care citesc acest mesaj acum la culcare, și O zi în Lumină! celor care ajung să citească aceste rânduri pe timpul zilei...
Cunoaște-te pe Tine!
marți, 9 iulie 2019
joi, 4 iulie 2019
Magie Albă versus Magie Neagră
Ne naștem în familii care adesea doresc să ne ofere o viață minunată, fericită, în bucurie și abundență, în pace și prietenie... oare câți au reușit până acum?
De ce nu este posibil pentru toată lumea să acceseze această versiune?
E destul să ne uităm cu sinceritate la copilăria noastră, la cei care ne-au crescut, la faptul că ni s-a inoculat nevoia de perfecțiune, care poate fi atinsă doar dacă reușim să facem pe plac altora... și oricât ne-am strădui nu ne iese... e ceva din noi care face să nu putem face exact ce și cum și cât și când vor ceilalți...
Ajungem adesea să învățăm să ne simțim datori pentru viață, pentru strădania părinților care totodată sunt veșnic nemulțumiți de noi și de rezultatele noastre, dar mai ales de ceea ce devenim.
Ceea ce am ajuns să credem că suntem este rezultatul unui proces de direcționare a ATENȚIEI noastre către diverși stimuli, din perioada intrauterină și este într-o permanentă restructurare până la finalul vieții.
Am fost educați să lipim etichete de bun și rău, cu emoții și senzații atașate, pe tot ce ne ajunge vreodată atenția.
Am crescut crezând că vom accesa Raiul dacă suntem ascultători...
Unii nu au reușit să asculte de părinți sau profesori și au ajuns să creadă că își merită soarta pentru că: au mințit, au făcut sex înainte de căsătorie, au înșelat așteptările părinților sau altcuiva, au furat jucării la grădiniță, nu au putut reține o poezie neinteresantă, nu au avut chef să învețe chimie, mate sau fizică sau să citească literatura plictisitoare din școală, au copiat la examene, au consumat alcool la petreceri, au fumat sau mâncat nesănătos...
Unii au ascultat orbește și deși au respectat toate regulile jocului impuse de ceilalți, tot prost au ieșit și cel puțin la fel de nefericiți ca și rebelii, în plus erau și invidioși că dacă tot nu a funcționat pentru nici unii să ajungă să trăiască raiul pe pământ ceilalți măcar au făcut ce au vrut ei nu ce au vrut alții :)
Adesea, cu trecerea timpului experimentăm nu doar limitările corpului fizic, ci mai ales limitarea dată de blestemele (bless=a binecuvânta, them=pe ei) = BINE CUVÂNTĂRILE pe care am învățat să ni le adesăm: ce proastă sunt, ceva e greșit cu mine, nu sunt destul de bun/ă, nu merit, nu e de nasul meu, nu e de mine, sunt vinovat/ă, sunt un nimeni, nu merit să fiu iubit/ă...
... și aceleași minunății le emanăm la adresa celorlalți, facem comparații între noi și ceilalți oameni, între copii noștri, între ei și alți copii, și cieva iese în pierdere de fiecare dată, iar cel care aparent iese în câștig de fapt este pasibil oricând să cadă de pe tronul creat de percepții limitate și de cuvinte.
Aceste deducții nu ar veni de la sine, ele sunt furnizate de cei care ne-au educat, care și ei la rândul lor, le-au preluat de la cei care i-au educat pe ei.
Nu e nevoie sa fii detectiv să realizezi că Pământul este pentru unii, foarte puțini, un Rai, iar pentru alții, majoritatea, este un Iad pe care cu greu și cu multă suferință reușesc să supraviețuiască, să își umple zilele cu ceva până ajung să moară!
Dacă ne uităm la viața de zi cu zi a oamenilor constatăm cât de bine pentru marea majoritate această viață seamănă perfect cu descrierile biblice ale Iadului: loc în care oamenii suferă, loc al pedepsei, loc al friciilor și durerilor, loc al mizeriei și neputinței, loc în care totul te mistuie ca și cum ai fi cuprins de flăcări...
Oare cât timp din 24 de ore noi sau cei din jur trăim în furie, gelozie, mânie, tristețe, agonie, panică, anxietate, agitație, disperare, ură, revoltă, resentimente, remușcări, vinovăție, plictiseală, dezinteres, rea voință, invidie, perplexitate, neînțelegere, neînfrânare, durere, angoasă, supărare, încrâncenare, frică...
... o grămadă de frică: frică pentru ce se poate întâmpla cu noi înșine sau frică pentru cei dragi nouă... frică de boală, de moarte, de neputință, de durere, de suferință, de lipsuri, de a fi furați, agresați, mințiți, înșelați, de a nu fi destul de buni, de a fi respinși, de a nu putea face față vieții și provocărilor ei, de a nu ne descurca la job, ca parteneri de cuplu, ca părinți, ca și fii și fiice ai părinților noștri, ca prieteni sau colegi... și mai completează singur/ă cu ce ai ocazia să trăiești și tu!
Dacă acest Iad este originar în mintea noastră, păi fii atent/ă și vezi că e peste tot în jurul tău și în lume... foarte puține comunități au ajuns să trăiască în pace și liniște și nici aceștia nu s-au născut așa.
Pentru a accesa Raiul în mințile și viețile lor au renunțat la a își pune atenția pe ceea ce le produce suferință și au invățat să își investească puterea doar în ceea ce este aducător de pace și bucurie pentru ei și ceilalți.
Am auzit adesea preoți și oameni care spun altora că dacă nu faci cutare lucru sau ce spun ei ai să ajungi în iad... Serios?! Suntem deja acolo! Ne-au dus părinții și profesorii de mânuță și nu ne-au lăsat la poartă ci s-au asigurat că suntem cu toții înăuntru... iar
Percepând amenințările celorlalți ca fiind reale este sportul nostru preferat, așa că mai în Iad decât până acum nu se poate și nici cel care amenință nu e în Rai când accesază starea din care amenință pe cineva :)
Cu timpul ajungem noi înșine să devenim amenințătorii: cu Bau-Bau, cu pedepsele asociate cu neatenția la curățenie, pentru notele mici și mă întreb pentru ce nu suntem pedepsiți sau pedepsim de când avem ocazia pe cei mai mici ca noi...
...când și recompensele sunt retrase resimțim acest fapt tot ca și pedeapsă, și e cealaltă opțiune tot când nu corespundem așteptărilor sau cân alții ajung să nu corespundă nevoilor noastre și le retragem iubirea, atenția, aprecierea...
Când cineva ne face să simțim iadul mai rău decât până acum este doar pentru că noi le permitem cuvintelor sau gesturilor sau sau privirilor sau acțiunilor lor să aibă acest efect asupra noastră.
Iadul fiecăruia constă de fapt în lipsa libertății de a vedea realitatea așa cum este ea, lipsită de felul în care am fost educați de mici să o percepem.
Doar oamenii dragi nouă plătesc pentru o ”greșeală” de mai multe ori cu ajutorul nostru, al celor care afirmăm că îi iubim, și noi plătim cu suferință o greșeală de câte ori are ocazia cineva să ne reamintească de ea, sau dacă nu mai e nimeni care să ne reamintească o facem și singuri.
În orice instanță de pe pământ, civilă sau penală, cineva care comite ceva pentru care este pedepsit / condamnat plătește o singură dată. Noroc ca nu îi iubește Judecătorul și Executorii că ar plăti și ei de mai multe ori.
Uneori cred ca aș vrea să fiu scutită de asemenea iubire :))))
și mai ales de a oferi această iubire multiplu pedepsitoare, chiar dacă e în mod inconștient realizată, tot nu îi privează pe beneficiarii reproșurilor mele de suferință, și pe mine când mă prind că iar am comis-o: am adus iar în prezent mizerii nerezolvate din trecut...
Le reamintim copiilor, partenerilor, vecinilor, prietenilor ce mult am suferit și suferim datorită faptului că ei au făcut sau nu au făcut ceva, sau doar pentru că au spus ceva, sau pentru că ne-au privit cumva... :)
Am fost dresați să ne autopedepsim pentru că nu suntem destul de perfecți și pentru că prin ceea ce suntem îi facem pe alții să sufere și noi le reproșăm celorlalți același lucru.
Noi, fiecare dintre noi, chiar toți oamenii SUNTEM MAGICIENI!
Prin felul în care generăm rezultate în jur, ne putem da seama și singuri ce fel de magie facem: ALBĂ sau NEAGRĂ. Prin ceea ce alegem să interpretăm din ce fac ceilalți, le permitem altora să fie pentru noi MAGI ALBI sau NEGRI, dar de fapt noi inconștient ne folosim de ei să ne abuzăm sau să ne bucurăm de viață.
Am învățat treptat că nimeni nu are asupra mea decât puterea pe care i-o dau eu, conștient sau inconștient. Nimeni nu îmi poate face mai mult rău sau bine decât îmi fac deja. Ei sunt acolo ca și cei mai buni antrenori în a îmi exersa abilitățile de MAGICIAN/Ă ALB/Ă sau NEGRU/NEAGRĂ.
Am învățat că ține de mine să le comunic celorlalți că reproșurile mele nu sunt despre ei, sunt ocazii pentru corpul meu de suferință să îi facă și pe ei să sufere, nu este ceea ce îmi doresc să trăim unii alături de ceilalți...
Am declarat mie și celorlalți că aleg să mă opresc căt de des pot, deliberat, să pot observa detașat/ă să nu mai fie despre mine reproșurile sau acuzațiile cuiva, să nu le mai iau personal, să mă asigur că ceilalți știu că îmi asum consecințele acțiunilor mele atunci când sunt generate din ignoranță și pe pilot automat, că voi face ce ține de mine să compensez daunele produse altora și mie, că aleg să trăiesc din ce în ce mai mult timp în Rai, până ce Raiul este casa Vieții mele!
Vă mulțumesc că Existați, exact așa cum alegeți să fiți!... fericirea și nefericirea mea depind doar de MAGIA pe care sunt ATENTĂ să mi-o livrez.
Am înțeles în sfărșit de ce scrie în Biblie: La început a fost Cuvântul, Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul!
Aleg să transcriu această propoziție pe care o percep valabilă și în vremurile actuale, fiindcă la începutul a orice stă limbajul, CUVÂNTUL, care ne transformă pentru noi și cei care dau puterea lor Cuvintelor, Acțiunilor, Gesturilor, Privirilor noastre, în MAGICIENI, în DUMNEZEI pentru viitoarele consecințe asupra lor, ei înșiși fiind prin acest act de transfer de putere MAGICIENI și DUMNEZEI.
Pentru mine DUMNEZEU sunt EU și TU și FIECARE FIINȚĂ, fie că realizează ce putere are de a face altora sau de a își face sieși, bine sau rău.
Tu ce MAGIE ALEGI să FACI în VIAȚA TA și a celor pe care afirmi că îi iubești?
Nu ne schimbăm peste noapte complet felul în care am fost dresați să folosim Cuvântul, însă dacă ne punem o alarmă setată să ne avertizeze odată la 5 minute putem învăța să ne punem conștient atenția cât mai des pe ce ne dorim să fie Real în viețile noastre, pe ceea ce vrem să manifestăm în lume, pe ce putem aduce bun și frumos pentru noi și ceilalți, să evităm să taxăm la nesfârșit o greșeală din trecut, să îi găsim circumstanțe atentante și bune intenții greșitorului, indiferent cine este, să ajungem să nu mai existe în viața noastră greșiți, ci doar ființe care au nevoie de mai multă înțelegere și iubire...
...printre care și eu însămi!
Am realizat cum o vorbă aruncată de cineva la oboseală, la supărare, la mânie, la frică mi-au guvernat multe din direcțiile luate în viață: am renunțat la muzică, la dans, la sport, la bucuria de a învăța, la citit, în urma unor remarci nevinovate, inconștiente, sau aparent rău voitoare...
Acum îmi iau puterea înapoi, clipă de clipă, de câte ori realizez că ceva nu era un adevăr la adresa mea, ci o părere, și că pentru mine contează ce aleg să îmi spun de acum înainte, fiindcă am ales ca Puterea Cuvântului să îmi aparțină.
Ne schimbăm în toate clipele în care suntem conștienți de locul ATENȚIEI noastre!
Sunt MAGIE ALBĂ și rescriu trecutul prin a mă ierta pe mine și pe ceilalți, până însăși iertarea e un non sens, până ceea ce rămâne este REALITATEA SENZORIALĂ lipsită de interpretări duale...
SUNT... dacă mai e ceva de ființat... sunt ființarea și spațiul conștiinței în care are loc ființarea...
SUNT LUMINA PUSĂ PE FIINȚĂ
SUNT FIINȚA CA OGLINDĂ PENTRU CA ȘI CEILALȚI EU SĂ VADĂ LUMINA CARE SUNTEM!
De ce nu este posibil pentru toată lumea să acceseze această versiune?
E destul să ne uităm cu sinceritate la copilăria noastră, la cei care ne-au crescut, la faptul că ni s-a inoculat nevoia de perfecțiune, care poate fi atinsă doar dacă reușim să facem pe plac altora... și oricât ne-am strădui nu ne iese... e ceva din noi care face să nu putem face exact ce și cum și cât și când vor ceilalți...
Ajungem adesea să învățăm să ne simțim datori pentru viață, pentru strădania părinților care totodată sunt veșnic nemulțumiți de noi și de rezultatele noastre, dar mai ales de ceea ce devenim.
Ceea ce am ajuns să credem că suntem este rezultatul unui proces de direcționare a ATENȚIEI noastre către diverși stimuli, din perioada intrauterină și este într-o permanentă restructurare până la finalul vieții.
Am fost educați să lipim etichete de bun și rău, cu emoții și senzații atașate, pe tot ce ne ajunge vreodată atenția.
Am crescut crezând că vom accesa Raiul dacă suntem ascultători...
Unii nu au reușit să asculte de părinți sau profesori și au ajuns să creadă că își merită soarta pentru că: au mințit, au făcut sex înainte de căsătorie, au înșelat așteptările părinților sau altcuiva, au furat jucării la grădiniță, nu au putut reține o poezie neinteresantă, nu au avut chef să învețe chimie, mate sau fizică sau să citească literatura plictisitoare din școală, au copiat la examene, au consumat alcool la petreceri, au fumat sau mâncat nesănătos...
Unii au ascultat orbește și deși au respectat toate regulile jocului impuse de ceilalți, tot prost au ieșit și cel puțin la fel de nefericiți ca și rebelii, în plus erau și invidioși că dacă tot nu a funcționat pentru nici unii să ajungă să trăiască raiul pe pământ ceilalți măcar au făcut ce au vrut ei nu ce au vrut alții :)
Adesea, cu trecerea timpului experimentăm nu doar limitările corpului fizic, ci mai ales limitarea dată de blestemele (bless=a binecuvânta, them=pe ei) = BINE CUVÂNTĂRILE pe care am învățat să ni le adesăm: ce proastă sunt, ceva e greșit cu mine, nu sunt destul de bun/ă, nu merit, nu e de nasul meu, nu e de mine, sunt vinovat/ă, sunt un nimeni, nu merit să fiu iubit/ă...
... și aceleași minunății le emanăm la adresa celorlalți, facem comparații între noi și ceilalți oameni, între copii noștri, între ei și alți copii, și cieva iese în pierdere de fiecare dată, iar cel care aparent iese în câștig de fapt este pasibil oricând să cadă de pe tronul creat de percepții limitate și de cuvinte.
Aceste deducții nu ar veni de la sine, ele sunt furnizate de cei care ne-au educat, care și ei la rândul lor, le-au preluat de la cei care i-au educat pe ei.
Nu e nevoie sa fii detectiv să realizezi că Pământul este pentru unii, foarte puțini, un Rai, iar pentru alții, majoritatea, este un Iad pe care cu greu și cu multă suferință reușesc să supraviețuiască, să își umple zilele cu ceva până ajung să moară!
Dacă ne uităm la viața de zi cu zi a oamenilor constatăm cât de bine pentru marea majoritate această viață seamănă perfect cu descrierile biblice ale Iadului: loc în care oamenii suferă, loc al pedepsei, loc al friciilor și durerilor, loc al mizeriei și neputinței, loc în care totul te mistuie ca și cum ai fi cuprins de flăcări...
Oare cât timp din 24 de ore noi sau cei din jur trăim în furie, gelozie, mânie, tristețe, agonie, panică, anxietate, agitație, disperare, ură, revoltă, resentimente, remușcări, vinovăție, plictiseală, dezinteres, rea voință, invidie, perplexitate, neînțelegere, neînfrânare, durere, angoasă, supărare, încrâncenare, frică...
... o grămadă de frică: frică pentru ce se poate întâmpla cu noi înșine sau frică pentru cei dragi nouă... frică de boală, de moarte, de neputință, de durere, de suferință, de lipsuri, de a fi furați, agresați, mințiți, înșelați, de a nu fi destul de buni, de a fi respinși, de a nu putea face față vieții și provocărilor ei, de a nu ne descurca la job, ca parteneri de cuplu, ca părinți, ca și fii și fiice ai părinților noștri, ca prieteni sau colegi... și mai completează singur/ă cu ce ai ocazia să trăiești și tu!
Dacă acest Iad este originar în mintea noastră, păi fii atent/ă și vezi că e peste tot în jurul tău și în lume... foarte puține comunități au ajuns să trăiască în pace și liniște și nici aceștia nu s-au născut așa.
Pentru a accesa Raiul în mințile și viețile lor au renunțat la a își pune atenția pe ceea ce le produce suferință și au invățat să își investească puterea doar în ceea ce este aducător de pace și bucurie pentru ei și ceilalți.
Am auzit adesea preoți și oameni care spun altora că dacă nu faci cutare lucru sau ce spun ei ai să ajungi în iad... Serios?! Suntem deja acolo! Ne-au dus părinții și profesorii de mânuță și nu ne-au lăsat la poartă ci s-au asigurat că suntem cu toții înăuntru... iar
Percepând amenințările celorlalți ca fiind reale este sportul nostru preferat, așa că mai în Iad decât până acum nu se poate și nici cel care amenință nu e în Rai când accesază starea din care amenință pe cineva :)
Cu timpul ajungem noi înșine să devenim amenințătorii: cu Bau-Bau, cu pedepsele asociate cu neatenția la curățenie, pentru notele mici și mă întreb pentru ce nu suntem pedepsiți sau pedepsim de când avem ocazia pe cei mai mici ca noi...
...când și recompensele sunt retrase resimțim acest fapt tot ca și pedeapsă, și e cealaltă opțiune tot când nu corespundem așteptărilor sau cân alții ajung să nu corespundă nevoilor noastre și le retragem iubirea, atenția, aprecierea...
Când cineva ne face să simțim iadul mai rău decât până acum este doar pentru că noi le permitem cuvintelor sau gesturilor sau sau privirilor sau acțiunilor lor să aibă acest efect asupra noastră.
Iadul fiecăruia constă de fapt în lipsa libertății de a vedea realitatea așa cum este ea, lipsită de felul în care am fost educați de mici să o percepem.
Doar oamenii dragi nouă plătesc pentru o ”greșeală” de mai multe ori cu ajutorul nostru, al celor care afirmăm că îi iubim, și noi plătim cu suferință o greșeală de câte ori are ocazia cineva să ne reamintească de ea, sau dacă nu mai e nimeni care să ne reamintească o facem și singuri.
În orice instanță de pe pământ, civilă sau penală, cineva care comite ceva pentru care este pedepsit / condamnat plătește o singură dată. Noroc ca nu îi iubește Judecătorul și Executorii că ar plăti și ei de mai multe ori.
Uneori cred ca aș vrea să fiu scutită de asemenea iubire :))))
și mai ales de a oferi această iubire multiplu pedepsitoare, chiar dacă e în mod inconștient realizată, tot nu îi privează pe beneficiarii reproșurilor mele de suferință, și pe mine când mă prind că iar am comis-o: am adus iar în prezent mizerii nerezolvate din trecut...
Le reamintim copiilor, partenerilor, vecinilor, prietenilor ce mult am suferit și suferim datorită faptului că ei au făcut sau nu au făcut ceva, sau doar pentru că au spus ceva, sau pentru că ne-au privit cumva... :)
Am fost dresați să ne autopedepsim pentru că nu suntem destul de perfecți și pentru că prin ceea ce suntem îi facem pe alții să sufere și noi le reproșăm celorlalți același lucru.
Noi, fiecare dintre noi, chiar toți oamenii SUNTEM MAGICIENI!
Prin felul în care generăm rezultate în jur, ne putem da seama și singuri ce fel de magie facem: ALBĂ sau NEAGRĂ. Prin ceea ce alegem să interpretăm din ce fac ceilalți, le permitem altora să fie pentru noi MAGI ALBI sau NEGRI, dar de fapt noi inconștient ne folosim de ei să ne abuzăm sau să ne bucurăm de viață.
Am învățat treptat că nimeni nu are asupra mea decât puterea pe care i-o dau eu, conștient sau inconștient. Nimeni nu îmi poate face mai mult rău sau bine decât îmi fac deja. Ei sunt acolo ca și cei mai buni antrenori în a îmi exersa abilitățile de MAGICIAN/Ă ALB/Ă sau NEGRU/NEAGRĂ.
Am învățat că ține de mine să le comunic celorlalți că reproșurile mele nu sunt despre ei, sunt ocazii pentru corpul meu de suferință să îi facă și pe ei să sufere, nu este ceea ce îmi doresc să trăim unii alături de ceilalți...
Am declarat mie și celorlalți că aleg să mă opresc căt de des pot, deliberat, să pot observa detașat/ă să nu mai fie despre mine reproșurile sau acuzațiile cuiva, să nu le mai iau personal, să mă asigur că ceilalți știu că îmi asum consecințele acțiunilor mele atunci când sunt generate din ignoranță și pe pilot automat, că voi face ce ține de mine să compensez daunele produse altora și mie, că aleg să trăiesc din ce în ce mai mult timp în Rai, până ce Raiul este casa Vieții mele!
Vă mulțumesc că Existați, exact așa cum alegeți să fiți!... fericirea și nefericirea mea depind doar de MAGIA pe care sunt ATENTĂ să mi-o livrez.
Am înțeles în sfărșit de ce scrie în Biblie: La început a fost Cuvântul, Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul!
Aleg să transcriu această propoziție pe care o percep valabilă și în vremurile actuale, fiindcă la începutul a orice stă limbajul, CUVÂNTUL, care ne transformă pentru noi și cei care dau puterea lor Cuvintelor, Acțiunilor, Gesturilor, Privirilor noastre, în MAGICIENI, în DUMNEZEI pentru viitoarele consecințe asupra lor, ei înșiși fiind prin acest act de transfer de putere MAGICIENI și DUMNEZEI.
Pentru mine DUMNEZEU sunt EU și TU și FIECARE FIINȚĂ, fie că realizează ce putere are de a face altora sau de a își face sieși, bine sau rău.
Tu ce MAGIE ALEGI să FACI în VIAȚA TA și a celor pe care afirmi că îi iubești?
Nu ne schimbăm peste noapte complet felul în care am fost dresați să folosim Cuvântul, însă dacă ne punem o alarmă setată să ne avertizeze odată la 5 minute putem învăța să ne punem conștient atenția cât mai des pe ce ne dorim să fie Real în viețile noastre, pe ceea ce vrem să manifestăm în lume, pe ce putem aduce bun și frumos pentru noi și ceilalți, să evităm să taxăm la nesfârșit o greșeală din trecut, să îi găsim circumstanțe atentante și bune intenții greșitorului, indiferent cine este, să ajungem să nu mai existe în viața noastră greșiți, ci doar ființe care au nevoie de mai multă înțelegere și iubire...
...printre care și eu însămi!
Am realizat cum o vorbă aruncată de cineva la oboseală, la supărare, la mânie, la frică mi-au guvernat multe din direcțiile luate în viață: am renunțat la muzică, la dans, la sport, la bucuria de a învăța, la citit, în urma unor remarci nevinovate, inconștiente, sau aparent rău voitoare...
Acum îmi iau puterea înapoi, clipă de clipă, de câte ori realizez că ceva nu era un adevăr la adresa mea, ci o părere, și că pentru mine contează ce aleg să îmi spun de acum înainte, fiindcă am ales ca Puterea Cuvântului să îmi aparțină.
Ne schimbăm în toate clipele în care suntem conștienți de locul ATENȚIEI noastre!
Sunt MAGIE ALBĂ și rescriu trecutul prin a mă ierta pe mine și pe ceilalți, până însăși iertarea e un non sens, până ceea ce rămâne este REALITATEA SENZORIALĂ lipsită de interpretări duale...
SUNT... dacă mai e ceva de ființat... sunt ființarea și spațiul conștiinței în care are loc ființarea...
SUNT LUMINA PUSĂ PE FIINȚĂ
SUNT FIINȚA CA OGLINDĂ PENTRU CA ȘI CEILALȚI EU SĂ VADĂ LUMINA CARE SUNTEM!
joi, 23 mai 2019
ALB și NEGRU, BINE și RĂU, DUALITATE sau MĂREȚIA INFINITULUI
de mică am învățat, de la cei care m-au educat și crescut în legătură cu orice știu despre viață și despre
mine, să împart totul în BINE și RĂU și să acționez în consecință:
Ce nu am știut atunci este că BINE și RĂU este ceva diferit de la om la om, de la situație la situație!
Din copilărie am constatat diferențele făcute de profesori între copiii cu ochii negri, priviți ca niște mici infractori, drăcușori și cei care aveau ochii albaștri, și care erau asemănați cu îngerii :)
...evident că eu eram din registrul cu oaia neagră :) dar făceam cam ce aveam chef cu riscul că mi-o iau... de fapt mi-o luam oricum: în locul surorii, în locul colegilor, în locul meu !!!
... independența mea îi cam făcea cu capul pe adulți... așa am descoperit că nu sunt deloc flexibili, că abordează totul din șabloane sau PRINCIPII și am ajuns să detest orice îngrădire din spatele principiilor și să văd ce daruri=surprize se ascund în spatele lor.
Provocându-mi orice frică, evident în stilul și ritmul meu, am descoperit că aveam de fiecare dată parte de câte o neașteptată aventură. Era ceva uimitor în spatele fiecărei frici!
Așa am descoperit o lume în care mi-a fost ușor să trăiesc. Ziceam ca ei, făceam ca mine. M-am pus și în pericol de nenumărate ori, am scăpat ca prin urechile acului de moarte. Am început să iau în considerare ce ziceau ei, nu fără să trag cu ochiul după cortina vieții...
Din registrul cu dualitatea am testat și acolo faptul că lucrurile nu sunt așa cum se crede:
Culorile deschise erau preferate celor închise... am dezvoltat și eu preferințe pentru părul blond, și nu doar al meu, ci și al partenerului de cuplu :))
Găseam explicații în faptul că laptele este ALB și hrănește, și crește oameni și animale, nu văzusem vreo floare neagră și florile întruchipau puritatea, crinii albi erau florile pe care le vedeam în mâinile Maicii Domnului deci cu sigurantă această autoritate știa ea de ce prefera ALBul :) nu m-am gândit că nu există crini negri :)
Justificam detestarea NEGRUlui cu explicația că din noi iese ceva închis la culoare, ceea ce nu mai are corpul nevoie, că dracii erau pictați în negru, că se vorbea de cei RĂI ca de oile NEGRE!
La un moment dat când mama m-a auzit că albul e mai bun decât negru mi-a cântat melodia cu:
M-am născut într-un salcâm,
Într-un cuib de cioară
Și de-a naibii ce eram,
Scoteam capu' afară.
Mama mă spăla cu lapte
Ca să mă albească
Dar a dracu de negreală
Prinse să lipească...
Ne distram bine pe moment, însă mama era blondă cu ochii albaștri, și ne dădea de înțeles că ea e cea bună și neînțeleasă, care doar își pierdea controlul justificat de atâtea poveri :) în timp ce tata, care consuma alcool până uita de el era un bătăuș și violent din fabricație :))
Declicul a fost atunci când sora mea cânta la pian și mi-a zis odată: nu îți mai justifica acțiunile nașpa cu faptul că ai ochii NEGRI, fiindcă negrul nu e deloc greșit sau RĂU, fiindcă și clapele NEGRE de la pian fac muzică, și chiar mai faină decât cele ALBE... deci nu mai ține la mine prostia asta a ta cu ALB și NEGRU...
Prostia mea?! Hmmm? Când a devenit A MEA interpretarea că ALB e BINE, NEGRU e RĂU?
De la faptul că era evidentă diferența făcută de adulți:
- Tata nu e acasă, nu locuiește cu noi la bunici la țară.
- A cui ești tu mă?
- E a lu Vironica di pă părău
- Așe neagră cum îi am crezut că-i de-a lui țâganu di pă...
- Să îl ierți fetiță... omul când be vorbește gura fără cap... tu ești o fetiță frumoasă și deșteaptă și nu te lua după toți bețivii...
Poftim?! Eu neagră, de-a țiganilor... mai eram și cu ”îngerița” după mine :))
Nu era nevoie să îmi zică ceva de bine să mă consoleze, știam ce îmi poate pielea...
Uff... adulții aștia ciudați...
- Bă, de vine bună-sa la tine om te-ai făcut... tu ști a cui îi fata? a lu karatiștii mă...
- No, da ce-am zis... îi adevăr că-i neagră...
- Adevăr îi și că tu ești prost! Nu se vorbește așa cu un copil că îs sensibili...
Copiii sensibili?! nu mă simțeam lezată... avea omul dreprate și eram fericită că stăteam la soare cât și când doream și mă înnegream în timp ce îngerița se prăjea și nu dormea nopțile de usturime că avea pielea extrem de ALBĂ și sensibilă...
Partea cu apartenența automată la familia de țigani mi-a dat de gândit... doar pentru că aceștia erau considerați leneși și hoți, iar eu începusem să am principii :)) nu vroiam să fiu etichetată ca leneșă și hoață... chiar o ajutam pe bunica și nu mai furam :)
De ce nu mai furam?! Ei bine o făcusem și pe asta, dar nu am numit-o furt... cu toate astea am ascuns-o în buzunarul de la șorțuleț :))) !?
Bine ... bine... era vorba despre faptul că...
...am luat o jucărie de la grădiniță, iar mama mi-a zis că nu sunt țigancă să fur...
Nu avea noțiunea de împrumut?! pe termen nedeterminat... :)... mă plictiseam repede... i-am spus că aveam de gând să o duc înapoi... poate :) dacă nu o rătăceam printre lucrurile de care mă plictisisem deja... adică un munte!!
Mama mi-a zis că dacă tu furi de la cineva, e RĂU și cineva trebuie să fure de la tine ca să compenseze energia, să restaureze BINEle! nu am crezut până am pățit-o și atunci am creat un fel de ADEVĂR din asta, nu știam că toți copiii sunt tentați de ceva ce nu au acasă sau de lucrurile la care nu au acces :)
Din registrul încălcat toate regulile și obligațiile impuse:
Am încasat o infecție cu papiloma virus după ce am încălcat regula casei și religiei noastre:
”Nu e BINE să faci sex înainte de căsătorie!”
Cum pot adulții să îți refuze așa ceva?! era chiar foarte ok să facem sex, știam regulile jocului cu posibilitatea de sarcini nedorite, dar pe faza cu nunta nu o înțelegeam... mai ales că ai mei divorțaseră, au încercat relații după relații după... deci tot sex și fără inel și acte și nu pățeau nimic!
De ce să pățesc eu?
Pentru că interdicția era și până la 20 de ani :))) că nu sunt formate organele. Da? Atunci de ce pe vremuri fetele se măritau la 14-16 ani, făceau copii... ei ce justificare aveau?!
Cu ocazia asta am aflat că îmi predica mie din repertoriile cu ”nu înainte de nuntă” sau de 20 de ani, mama care m-a conceput înainte de 20 și surpriză, cu o lună înainte de a pune de nuntă...
o mai fi fost virgină la căsătorie... poate în ochii celor care nu trăiau pe această planetă :)))
Hmm? oare de ce să îți înveți copilul ceva ce tu nu ai putut respecta...
...ce consecințe a avut asta asupra ei? nu am întrebat-o, dar am dedus, am cam PRESUPUS că poate ar fi preferat să nu o fi făcut?!
sau poate chiar nu o fi știut informația și a aflat-o mai târziu și i-a justificat suferința?!
Oricum... noroc că am înțeles la un curs unde am mers în echipa de organizare că orice boală trece dacă tu nu mai crezi basmele de la părinți și îți vezi de viața ta și faci ce te bucură. Am făcut după câțiva ani un test Papanicolau și eram foarte ok, fără Papiloma și fără răni sau sângerare.
Mi-am dat seama că sunt BINE când am văzut că nu mai sângeram între cicluri și nu mă mai durea atunci când făceam sex.
Tata citea cărți de tantra și sperase să le aplice cu mama, doar că ea era dusă la biserică și astea erau practici satanice, zicea duhovnicul ei :) iar sexul PĂCAT. Treaba lor, eu am descoperit că îmi place sportul ăsta, că nu îmi trebuie tantra indiferent ce o fi ea, ...nici în păcate nu credeam, așa că mi-am văzut de BINELE meu in timp ce... și i-am lăsat să îți negocieze RĂURILE LOR...
M-am descotorosit de încă o parte din poveștile lor, devenite adevărurile mele.
La un moment dat m-am trezit în timp ce făceam sex într-o baltă de apă, fără miros de urină, cu miros plăcut, consistență de apă!!! mi-am amintit că am auzit-o pe mama care se apucase de tantra după divorț :))) că există ceva elixir de viață lungă produs de femeile ”izvor” și că e ceva magic.
Am sunat-o și când i-am spus ce am pățit era fericită că și mie îmi iese spontan acest lichid pentru care unii se zice că muncesc vieți la rând :))
...era BINE pentru ea, devenea NORMAL pentru mine, am primit detalii tehnice în legătură cu apa asta specială, dar le-am ignorat total...
Nu intenționam să consum așa ceva sau să dau cuiva, eram doar bucuroasă că nu era de RĂU și că am început să urinez în pat la 20 de ani, așa cum auzeam la radio din stația de autobuz ca au unii soluția dacă începi să faci pe tine la 20 :)) DA? care? scutece?!
Am decis că eram perfect normală, chiar dacă într-o lume orientală... deodată am devenit exotică :))
Deci nici tantra nu e nici de BINE, nici de RĂU... indiferent ce o fi tantra :)
Mâncarea a fost iar un subiect de dezbatere legat de ce e BINE și ce e RĂU. Era bine să mâncăm tot din farfurie, mama nu vroia carne să nu se omoare animale pentru noi, bunica ne gătea cu carne și noi mâncam, tata era carnivor, bunicii la fel, doar pentru mama era RĂU și a ales să ne lase în pace după vreo 20 de ani de muncă zadarnică de lămurire...
...de fapt a ABANDONAT când a devenit mai flexibilă la minte și ne-a lăsat în pace, că nu poți schimba pe cine nu vrea și nu poți arăta nimic cui nu vrea să vadă...
...e oare bine că nu s-a resemnat în loc să abandoneze nevoia de a ne controla, că atunci ar fi suferit cu capul și corpul? E oare SUFERINȚA ceva RĂU?!
Ne-au bătut la cap bunicii și cu căsătoria... mai ales pe mine... mai ales după ce au aflat că VOI FACE UN COPIL... ce ciudat sună că voi face, ca și cum aș fi o fabrică... pai dacă noi facem copii de ce la unii e stricată fabrica? Cred că e mai adecvat pentru mine să o formulez ca și a aduce pe lume un copil...
e BINE să mă mărit, căsătoresc etc... ce e cu bunicii?! nu au avut destul experiența copiilor lor care au divorțat din căsnicii eșuate în câte un circ fără bani?! sau unii au avut relații la paralele cu amante sau amanți?! oare poți garanta ceva cu o hârtie când suferi și vrei să se termine o relație?!
E oare așa de important ca experiența lor să conteze pentru noi, valorile lor să fie duse mai departe? de ce vor să trăiască prin noi ce nu au trăit prin ei? Uneori doar vor să nu mai repetăm greșelile lor...
Cu ce rămân oamenii oare dacă dualitatea nu mai există, nimic din ce am aflat vreodată sau am făcut, nimic din prezent sau din viitor nu mai e nici ALB, nici NEGRU, nici BINE, nici RĂU...
Dacă nu aș fi auzit vreodată de BINE și RĂU, cum ar fi arătat VIAȚA MEA?
Simt că vreo 23 de ani am trăit viețile lor pe bucățele, câte o bucată de aici, una de dincolo... e ca și cum aș fi un compozit din alți oameni cu toate că m-am străduit cu disperare să fiu originală...
Reflecând de curând la personajele care se manifestă în viața mea, prin corpul meu, cu gânduri, cu fel de a gândi, cu feluri de a acționa sau reacționa, cu poveștile și interpretările lor atât de diferite, chiar în mintea mea mă certam cu mine pentru ceva ce am făcut sau nu am făcut cu vocea unora dintre cunoscuți sau părinți sau bunici și mi-am dat seama că EU nu prea sunt EU...
Cum pot să mai fiu EU originală, proaspătă, unică, nu o formă de puzzle din nenumărate puzzeluri... Am vreo șansă să văd Realitatea așa cum este ea? Fiecare vedem bucățele și supraviețuim cu ele și vine altcineva și vrea să ne dea o versiune mai bună...
Culmea e că deși nu a funcționat nici pentru ei ce predică, vor cu disperarea unuia care vrea aer când este pe cale să se înnece, să o dea mai departe... NU AM NEVOIE DE NIMIC DIN AFARĂ!
Remarc paradoxul că NIMIC NU E ÎN AFARĂ, nici nu există de fapt ceva în afara conștiinței mele. Fără mine lumea așa cum o văd eu nu există!
Cine are dreptate?! realizez că de fapt toți suntem la fel de amestecături de alții și oare cine e EU care constată că EU SUNT altceva sau altcineva decât vede lumea sau chiar decât pot să percep eu?! Încă un eu?!
Și dacă TOT ce știu despre mine mi-ar fi șters de un accident cum am văzut în filme, EU cine sau ce mai SUNT? Am respirat adânc ideea de a nu mai fi eu, combinația asta de ce știu de la alții și iar s-a făcut TĂCERE...
...o tăcere în care nu îmi lipsește nimic, nu am nevoie de nimic sau de nimeni, care nu va dispărea pentru că nu are cum, dar și asta ajung să o constat când vorbesc sau scriu despre a nu mai fi eu și a fi TOȚI CEI CARE AU TRĂIT, TRĂIESC SAU VOR TRĂI VREODATĂ... și nu doar oameni... nu doar vietăți... nu doar materie...
Ceea ce SUNT e infinit mai mult, însă din nou a apărut un EU care să vrea să descrie, să pună în cuvinte MAGIA INFINITULUI...
SUNT DIN CE ÎN CE MAI MULT TĂCERE... NEMIȘCARE... PREZENȚĂ...
Umblu pe stradă sau stau doar și trăiesc ca și cum aș avea cu mine mereu ceva pe care nu îl pot da, oricât aș vrea, măcar celor din jur, nu se poate da nimănui... e un fel de cel mai mare SECRET, dar care de fapt este un SIMPLU SECRET LA INDEMÂNA TUTUROR și totuși atât de râvnit de unii, de neinteresant pentru alții și de inaccesibil atâta timp cât îl cauți fiindcă este dincolo de căutător, de căutare și de un obiect al căutării!
Am constatat că pe zi ce trece și reajung în INFINITUL GOL PLIN, în viața de zi cu zi sunt mai tăcută, mai liniștită, mai blândă, mai plină de viață, mai senină... e ca și cum aș fi adus o bucată din Mine ca și ESENȚA a TOT ce există UN PIC DIN INFINT...
va urma
- să caut SĂ OBȚIN doar pe cele din registru de BINE, să fac ceea ce am învățat că e BINE
- să EVIT orice din registrul de RĂU, să nu cumva să fac așa ceva - culmea ironiei este că mereu mă cam mânca pielea să fac din alea interzise, sau așa se nimerea de CURIOZITATE și aflam că și asta e RĂU
Ce nu am știut atunci este că BINE și RĂU este ceva diferit de la om la om, de la situație la situație!
Din copilărie am constatat diferențele făcute de profesori între copiii cu ochii negri, priviți ca niște mici infractori, drăcușori și cei care aveau ochii albaștri, și care erau asemănați cu îngerii :)
...evident că eu eram din registrul cu oaia neagră :) dar făceam cam ce aveam chef cu riscul că mi-o iau... de fapt mi-o luam oricum: în locul surorii, în locul colegilor, în locul meu !!!
... independența mea îi cam făcea cu capul pe adulți... așa am descoperit că nu sunt deloc flexibili, că abordează totul din șabloane sau PRINCIPII și am ajuns să detest orice îngrădire din spatele principiilor și să văd ce daruri=surprize se ascund în spatele lor.
Provocându-mi orice frică, evident în stilul și ritmul meu, am descoperit că aveam de fiecare dată parte de câte o neașteptată aventură. Era ceva uimitor în spatele fiecărei frici!
Așa am descoperit o lume în care mi-a fost ușor să trăiesc. Ziceam ca ei, făceam ca mine. M-am pus și în pericol de nenumărate ori, am scăpat ca prin urechile acului de moarte. Am început să iau în considerare ce ziceau ei, nu fără să trag cu ochiul după cortina vieții...
Din registrul cu dualitatea am testat și acolo faptul că lucrurile nu sunt așa cum se crede:
Culorile deschise erau preferate celor închise... am dezvoltat și eu preferințe pentru părul blond, și nu doar al meu, ci și al partenerului de cuplu :))
Găseam explicații în faptul că laptele este ALB și hrănește, și crește oameni și animale, nu văzusem vreo floare neagră și florile întruchipau puritatea, crinii albi erau florile pe care le vedeam în mâinile Maicii Domnului deci cu sigurantă această autoritate știa ea de ce prefera ALBul :) nu m-am gândit că nu există crini negri :)
Justificam detestarea NEGRUlui cu explicația că din noi iese ceva închis la culoare, ceea ce nu mai are corpul nevoie, că dracii erau pictați în negru, că se vorbea de cei RĂI ca de oile NEGRE!
La un moment dat când mama m-a auzit că albul e mai bun decât negru mi-a cântat melodia cu:
M-am născut într-un salcâm,
Într-un cuib de cioară
Și de-a naibii ce eram,
Scoteam capu' afară.
Mama mă spăla cu lapte
Ca să mă albească
Dar a dracu de negreală
Prinse să lipească...
Ne distram bine pe moment, însă mama era blondă cu ochii albaștri, și ne dădea de înțeles că ea e cea bună și neînțeleasă, care doar își pierdea controlul justificat de atâtea poveri :) în timp ce tata, care consuma alcool până uita de el era un bătăuș și violent din fabricație :))
Declicul a fost atunci când sora mea cânta la pian și mi-a zis odată: nu îți mai justifica acțiunile nașpa cu faptul că ai ochii NEGRI, fiindcă negrul nu e deloc greșit sau RĂU, fiindcă și clapele NEGRE de la pian fac muzică, și chiar mai faină decât cele ALBE... deci nu mai ține la mine prostia asta a ta cu ALB și NEGRU...
Prostia mea?! Hmmm? Când a devenit A MEA interpretarea că ALB e BINE, NEGRU e RĂU?
De la faptul că era evidentă diferența făcută de adulți:
- surorii blode îi ziceau adulții ”îngeraș”, iar eu eram ”argint viu” :)) sau pui de drac :)))
- atribuirea din partea unui vecin de la țară neamului de țigani:
- Tata nu e acasă, nu locuiește cu noi la bunici la țară.
- A cui ești tu mă?
- E a lu Vironica di pă părău
- Așe neagră cum îi am crezut că-i de-a lui țâganu di pă...
- Să îl ierți fetiță... omul când be vorbește gura fără cap... tu ești o fetiță frumoasă și deșteaptă și nu te lua după toți bețivii...
Poftim?! Eu neagră, de-a țiganilor... mai eram și cu ”îngerița” după mine :))
Nu era nevoie să îmi zică ceva de bine să mă consoleze, știam ce îmi poate pielea...
Uff... adulții aștia ciudați...
- Bă, de vine bună-sa la tine om te-ai făcut... tu ști a cui îi fata? a lu karatiștii mă...
- No, da ce-am zis... îi adevăr că-i neagră...
- Adevăr îi și că tu ești prost! Nu se vorbește așa cu un copil că îs sensibili...
Copiii sensibili?! nu mă simțeam lezată... avea omul dreprate și eram fericită că stăteam la soare cât și când doream și mă înnegream în timp ce îngerița se prăjea și nu dormea nopțile de usturime că avea pielea extrem de ALBĂ și sensibilă...
Partea cu apartenența automată la familia de țigani mi-a dat de gândit... doar pentru că aceștia erau considerați leneși și hoți, iar eu începusem să am principii :)) nu vroiam să fiu etichetată ca leneșă și hoață... chiar o ajutam pe bunica și nu mai furam :)
De ce nu mai furam?! Ei bine o făcusem și pe asta, dar nu am numit-o furt... cu toate astea am ascuns-o în buzunarul de la șorțuleț :))) !?
Bine ... bine... era vorba despre faptul că...
...am luat o jucărie de la grădiniță, iar mama mi-a zis că nu sunt țigancă să fur...
Nu avea noțiunea de împrumut?! pe termen nedeterminat... :)... mă plictiseam repede... i-am spus că aveam de gând să o duc înapoi... poate :) dacă nu o rătăceam printre lucrurile de care mă plictisisem deja... adică un munte!!
Mama mi-a zis că dacă tu furi de la cineva, e RĂU și cineva trebuie să fure de la tine ca să compenseze energia, să restaureze BINEle! nu am crezut până am pățit-o și atunci am creat un fel de ADEVĂR din asta, nu știam că toți copiii sunt tentați de ceva ce nu au acasă sau de lucrurile la care nu au acces :)
Din registrul încălcat toate regulile și obligațiile impuse:
Am încasat o infecție cu papiloma virus după ce am încălcat regula casei și religiei noastre:
”Nu e BINE să faci sex înainte de căsătorie!”
Cum pot adulții să îți refuze așa ceva?! era chiar foarte ok să facem sex, știam regulile jocului cu posibilitatea de sarcini nedorite, dar pe faza cu nunta nu o înțelegeam... mai ales că ai mei divorțaseră, au încercat relații după relații după... deci tot sex și fără inel și acte și nu pățeau nimic!
De ce să pățesc eu?
Pentru că interdicția era și până la 20 de ani :))) că nu sunt formate organele. Da? Atunci de ce pe vremuri fetele se măritau la 14-16 ani, făceau copii... ei ce justificare aveau?!
Cu ocazia asta am aflat că îmi predica mie din repertoriile cu ”nu înainte de nuntă” sau de 20 de ani, mama care m-a conceput înainte de 20 și surpriză, cu o lună înainte de a pune de nuntă...
o mai fi fost virgină la căsătorie... poate în ochii celor care nu trăiau pe această planetă :)))
Hmm? oare de ce să îți înveți copilul ceva ce tu nu ai putut respecta...
...ce consecințe a avut asta asupra ei? nu am întrebat-o, dar am dedus, am cam PRESUPUS că poate ar fi preferat să nu o fi făcut?!
sau poate chiar nu o fi știut informația și a aflat-o mai târziu și i-a justificat suferința?!
Oricum... noroc că am înțeles la un curs unde am mers în echipa de organizare că orice boală trece dacă tu nu mai crezi basmele de la părinți și îți vezi de viața ta și faci ce te bucură. Am făcut după câțiva ani un test Papanicolau și eram foarte ok, fără Papiloma și fără răni sau sângerare.
Mi-am dat seama că sunt BINE când am văzut că nu mai sângeram între cicluri și nu mă mai durea atunci când făceam sex.
Tata citea cărți de tantra și sperase să le aplice cu mama, doar că ea era dusă la biserică și astea erau practici satanice, zicea duhovnicul ei :) iar sexul PĂCAT. Treaba lor, eu am descoperit că îmi place sportul ăsta, că nu îmi trebuie tantra indiferent ce o fi ea, ...nici în păcate nu credeam, așa că mi-am văzut de BINELE meu in timp ce... și i-am lăsat să îți negocieze RĂURILE LOR...
M-am descotorosit de încă o parte din poveștile lor, devenite adevărurile mele.
La un moment dat m-am trezit în timp ce făceam sex într-o baltă de apă, fără miros de urină, cu miros plăcut, consistență de apă!!! mi-am amintit că am auzit-o pe mama care se apucase de tantra după divorț :))) că există ceva elixir de viață lungă produs de femeile ”izvor” și că e ceva magic.
Am sunat-o și când i-am spus ce am pățit era fericită că și mie îmi iese spontan acest lichid pentru care unii se zice că muncesc vieți la rând :))
...era BINE pentru ea, devenea NORMAL pentru mine, am primit detalii tehnice în legătură cu apa asta specială, dar le-am ignorat total...
Nu intenționam să consum așa ceva sau să dau cuiva, eram doar bucuroasă că nu era de RĂU și că am început să urinez în pat la 20 de ani, așa cum auzeam la radio din stația de autobuz ca au unii soluția dacă începi să faci pe tine la 20 :)) DA? care? scutece?!
Am decis că eram perfect normală, chiar dacă într-o lume orientală... deodată am devenit exotică :))
Deci nici tantra nu e nici de BINE, nici de RĂU... indiferent ce o fi tantra :)
Mâncarea a fost iar un subiect de dezbatere legat de ce e BINE și ce e RĂU. Era bine să mâncăm tot din farfurie, mama nu vroia carne să nu se omoare animale pentru noi, bunica ne gătea cu carne și noi mâncam, tata era carnivor, bunicii la fel, doar pentru mama era RĂU și a ales să ne lase în pace după vreo 20 de ani de muncă zadarnică de lămurire...
...de fapt a ABANDONAT când a devenit mai flexibilă la minte și ne-a lăsat în pace, că nu poți schimba pe cine nu vrea și nu poți arăta nimic cui nu vrea să vadă...
...e oare bine că nu s-a resemnat în loc să abandoneze nevoia de a ne controla, că atunci ar fi suferit cu capul și corpul? E oare SUFERINȚA ceva RĂU?!
Ne-au bătut la cap bunicii și cu căsătoria... mai ales pe mine... mai ales după ce au aflat că VOI FACE UN COPIL... ce ciudat sună că voi face, ca și cum aș fi o fabrică... pai dacă noi facem copii de ce la unii e stricată fabrica? Cred că e mai adecvat pentru mine să o formulez ca și a aduce pe lume un copil...
e BINE să mă mărit, căsătoresc etc... ce e cu bunicii?! nu au avut destul experiența copiilor lor care au divorțat din căsnicii eșuate în câte un circ fără bani?! sau unii au avut relații la paralele cu amante sau amanți?! oare poți garanta ceva cu o hârtie când suferi și vrei să se termine o relație?!
E oare așa de important ca experiența lor să conteze pentru noi, valorile lor să fie duse mai departe? de ce vor să trăiască prin noi ce nu au trăit prin ei? Uneori doar vor să nu mai repetăm greșelile lor...
Cu ce rămân oamenii oare dacă dualitatea nu mai există, nimic din ce am aflat vreodată sau am făcut, nimic din prezent sau din viitor nu mai e nici ALB, nici NEGRU, nici BINE, nici RĂU...
Dacă nu aș fi auzit vreodată de BINE și RĂU, cum ar fi arătat VIAȚA MEA?
Simt că vreo 23 de ani am trăit viețile lor pe bucățele, câte o bucată de aici, una de dincolo... e ca și cum aș fi un compozit din alți oameni cu toate că m-am străduit cu disperare să fiu originală...
Reflecând de curând la personajele care se manifestă în viața mea, prin corpul meu, cu gânduri, cu fel de a gândi, cu feluri de a acționa sau reacționa, cu poveștile și interpretările lor atât de diferite, chiar în mintea mea mă certam cu mine pentru ceva ce am făcut sau nu am făcut cu vocea unora dintre cunoscuți sau părinți sau bunici și mi-am dat seama că EU nu prea sunt EU...
Cum pot să mai fiu EU originală, proaspătă, unică, nu o formă de puzzle din nenumărate puzzeluri... Am vreo șansă să văd Realitatea așa cum este ea? Fiecare vedem bucățele și supraviețuim cu ele și vine altcineva și vrea să ne dea o versiune mai bună...
Culmea e că deși nu a funcționat nici pentru ei ce predică, vor cu disperarea unuia care vrea aer când este pe cale să se înnece, să o dea mai departe... NU AM NEVOIE DE NIMIC DIN AFARĂ!
Remarc paradoxul că NIMIC NU E ÎN AFARĂ, nici nu există de fapt ceva în afara conștiinței mele. Fără mine lumea așa cum o văd eu nu există!
Cine are dreptate?! realizez că de fapt toți suntem la fel de amestecături de alții și oare cine e EU care constată că EU SUNT altceva sau altcineva decât vede lumea sau chiar decât pot să percep eu?! Încă un eu?!
Și dacă TOT ce știu despre mine mi-ar fi șters de un accident cum am văzut în filme, EU cine sau ce mai SUNT? Am respirat adânc ideea de a nu mai fi eu, combinația asta de ce știu de la alții și iar s-a făcut TĂCERE...
...o tăcere în care nu îmi lipsește nimic, nu am nevoie de nimic sau de nimeni, care nu va dispărea pentru că nu are cum, dar și asta ajung să o constat când vorbesc sau scriu despre a nu mai fi eu și a fi TOȚI CEI CARE AU TRĂIT, TRĂIESC SAU VOR TRĂI VREODATĂ... și nu doar oameni... nu doar vietăți... nu doar materie...
Ceea ce SUNT e infinit mai mult, însă din nou a apărut un EU care să vrea să descrie, să pună în cuvinte MAGIA INFINITULUI...
SUNT DIN CE ÎN CE MAI MULT TĂCERE... NEMIȘCARE... PREZENȚĂ...
Umblu pe stradă sau stau doar și trăiesc ca și cum aș avea cu mine mereu ceva pe care nu îl pot da, oricât aș vrea, măcar celor din jur, nu se poate da nimănui... e un fel de cel mai mare SECRET, dar care de fapt este un SIMPLU SECRET LA INDEMÂNA TUTUROR și totuși atât de râvnit de unii, de neinteresant pentru alții și de inaccesibil atâta timp cât îl cauți fiindcă este dincolo de căutător, de căutare și de un obiect al căutării!
Am constatat că pe zi ce trece și reajung în INFINITUL GOL PLIN, în viața de zi cu zi sunt mai tăcută, mai liniștită, mai blândă, mai plină de viață, mai senină... e ca și cum aș fi adus o bucată din Mine ca și ESENȚA a TOT ce există UN PIC DIN INFINT...
va urma
miercuri, 22 mai 2019
BUN VENIT în lumea așa cum o văd eu...
ca lumea MEA să existe la un anumit început au fost părinții mei...
înaintea lor, ca ei să se nască, să crească și să aibă o lume a lor au existat alte ființe...
înainte ca prima Ființă să se nască, unii cred că și atunci a Existat CINEVA!
Care o fi Adevărul?
OUL sau GĂINA?
Când eram copil lucrurile erau simple, trăiam într-un RAI INCONȘTIENT de responsabilitățile pe care și le-au asumat cei doi furnizori de material genetic și Furnizorul de VIAȚĂ :)
Pe măsură ce am crescut am constatat că încet încet, din ce în ce mai repede, NIMIC din ceea ce doream nu mai era accesibil deoarece:
ERA RUȘINOS
era păcat
ERA URÂT
era periculos
ERA INTERZIS... De cine? De cei mari! De ce? Că așa ziceau ei! Cu ce autoritate? Nu știam atunci să le pun această întrebare...
RAIUL MEU A DEVENIT IAD!
Am fugit de acasă... degeaba! Sau poate nu... măcar unul dintre ei a realizat că ceva era greșit... nu neaparat cu mine... !!!
TATA a ajuns la capătul lumii... plecase din țară să trăiască în lumea care i-ar fi oferit CEEA CE ÎȘI DOREA și nu putea obține în țară: CIVILIZAȚIE!
Acea civilizație pe care o căuta în afară a avut un efect bun: l-a făcut să renunțe la VICII... și nu puține :)
Mama era prea atașată de loialitățile familiale, de poveștile și basmele despre viață pe care i le imprimaseră părinții...
A încercat și ea fuga de acasă în adolescență... degeaba! Nu avea unde fugi de ea însăși și oricum în acele vremuri nu puteai ieși din țară... ar fi fugit în India, unde auzise ea că deși oamenii erau săraci erau FERICIȚI!
Credea că FERICIREA este O STARE pe care o poți accesa doar într-un loc în care TE POȚI EXPRIMA, în care NIMENI nu îți interzice NIMIC, unde primești toate explicațiile pentru TOATE ÎNTREBĂRILE LEGATE DE VIAȚĂ!
Înapoi acasă și-a continuat școala, a făcut facultăți peste facultăți, copii peste copii, boli peste boli, relații peste relații... MAMA!
Chiar dacă ea a fugit de toate viciile întrupate de tata și de cei din neamul ei, îl avea instalat în minte pe viciul cel mai mare: JUDECATA!
Da! Judeca lumea ca noi toți după OCAUA EI!
Ea numea asta BUN SIMȚ :)) dar nu se întreba dacă avem toți aceleași simțuri!???
Fiecare cu ocaua lui! Era bine intenționată, însă nu știa că și ceilalți din jur aveau și ei BUNELE LOR INTENȚII incluse în COMPORTAMENTELE și ACȚIUNILE LOR!
Pe lângă acești minunați FORMATORI DE IDENTITATE UMANĂ, am avut parte de numeroși alții care au contribuit la CINE AM AJUNS SĂ CRED CĂ SUNT...
ACUM MI-A CAM TRECUT...
Am fost educată să cred că SUNT CEEA CE SE VEDE ÎN OGLINDĂ... chestia aia mai mica, cea mare era MAMA :)
Am ajuns să cred că tot ceea ce turnaseră toți în capul meu: idei, imagini, păreri, povești sunt GÂNDURILE MELE, iar felul în care am ajuns să îmi povestesc fiecare experiență este MODUL MEU DE GÂNDIRE.
Al cui al MEU? Care EU CREEZ GÂNDURILE MELE dacă sunt făcute din bucăți de idei adunate de la alții?
Dacă nu aș fi avut părinți care să mă crească și mă pierdeau în pădure și aș fi supraviețuit cine m-ar fi învățat să gândesc?
CE AȘ FI FOST ATUNCI?
CINE?
Eram fără nume, fără CNP, fără cineva ca mine cu care să mă oglindesc...
Nu degeaba povestea mea preferată era CARTEA JUNGLEI...
SUPRAVIEȚUIREA ar fi însemnat adaptare... la acea REALITATE!
Până nu de mult am SUPRAVIEȚUIT prin ADAPTARE, adoptând:
M-am surprins că trăiam aceleași povești de viață ca și ei, doar că am luat de la fiecare de toate: anestezierea prin vicii de la tata, crizele existențiale ale mamii...
Dar de fapt nu erau ale lor: viciile acestea le aveau și părinții mamei, nu doar tata... părinții lui detestau viciile la fel ca mama...
Oh! oh! Ups! Aștia doi s-au luat împreună SĂ ÎȘI RECREEZE MEDIUL DE ACASĂ!
Au trecut de la un cuib la altul...
...se disperau când își APĂSAU din necunoaștere PE BUTOANELE pe care le apăsaseră părinții și de care fugiseră...
...se iubeau când obțineau VALIDAREA de care aveau nevoie APĂSÂND PE BUTOANE DE PLĂCERE FIZICĂ și MENTALĂ...
dar ei nu știau că aveau astfel de BUTOANE!!!
Credeau că celălalt o face INTENȚIONAT... ca și cum ar VREA SĂ ÎȚI FACĂ RĂU!
...am luat și din părțile lor bune, dar le-am amestecat cum am avut chef: amândoi sportivi de performanță, am băgat și eu școală de sport, tata s-a distrat toată viața și a făcut ce a vrut, a chiulit cât a putut - am avut și eu parte de distracție cu prietenii din plin cu chiulangită cronică, și pentru că mama prinde și integrează repede orice informație și are memorie buuună, și mai face și copii frumoși - am folosit asta să îmi iau examenele învățând pe ultima sută de metri și am tras doi copii :) de fapt unul e încă în marsupiu :)))
și ca să fie și tata mulțumit, dacă mama și-a dorit fete ca să nu fie ce vrea el și fete am ieșit, eu am negociat cu barza și a scos din tolbă doi băieți
Oare am împrumutat și întrupat parțial poveștile lor de viață, valorile și nevoile lor...?!
Oare PARTENERUL MEU DE AUTOCUNOAȘTERE ce fișiere dă copiilor ?! :))) Oh! Oh!
Surprize - Surprize!
Sper că ne vom distra de minune, că sigur copiii ne vor da ocazia să ne VEDEM mai BINE!
M-am întrebat CINE sau CE RĂMÂNE DIN MINE, dacă pun deoparte ceea ce cred că știu despre mine și tot ceea ce cred că sunt.
Am stat un pic în liniște cât dormeau cei doi omuleți și mi-am simțit corpul, picioarele unflate, burta întinsă la maxim, spatele curbat, pieptul se mișca cu regularitate, aerul intra și ieșea prin nări și parcă cel care intră e mai rece decât cel care iese, realizez cum observ toate acestea și cum în același timp SUNT și CEA CARE OBSERVĂ, și OBSERVAREA ca proces, și OBIECTUL OBSERVĂRII.
Am simțit cum nu mai sunt nici corpul pe care îl numisem al meu, nici senzațiile din el, nici gândurile care rulaseră în minte... toate au dispărut ca și cum s-ar fi dat deoparte o cortină și am ajuns să realizez că de fapt nu mai există nici un EU... și că SUNT CONȘTIINȚA, ESENȚA, ENERGIA, VIAȚA, LUMINA, CONSISTENȚA ÎN CARE ARE LOC TOTUL!
E LINIȘTE! E SPAȚIU! E CEVA CE NU V-A DISPĂREA NICIODATĂ!
Asta o fi ceea ce căuta tata în artele marțiale, ce căuta mama în rugăciune, apoi arte marțiale, apoi în meditații? ILUMINAREA și ELIBERAREA DE ILUZII...
EI AU CĂUTAT CEEA CE A FOST, ESTE ȘI VA FII MEREU ACOLO...
și nu ai cum găsi atâta timp cât o cauți...
că de fapt nici unul dintre ei nu are cum să știe ce caută!
Ce înseamnă ILUMINAREA pentru tata!? Cum va ști el că a atins-o, a găsit-o sau indiferent cum crede el că o va accesa?!
Cum se va ELIBERA mama de iluzii? Cum ar putea trăi Eliberarea ca permanență?
Ea nu poate fi trăită fiindcă CEEA CE SUNT nici măcar nu mai presupune un EU CARE SĂ FIE!
PARADOXUL este că deși folosesc cuvinte pentru a descrie CE SUNT, nu poate fi descrisă, nici măcar traită, e dincolo de trăire... când încep să îi spun SPAȚIU, LUMINĂ, ADEVĂR, LINIȘTE e ca și cum aș pune LIMITE INFINITULUI...
va urma
înaintea lor, ca ei să se nască, să crească și să aibă o lume a lor au existat alte ființe...
înainte ca prima Ființă să se nască, unii cred că și atunci a Existat CINEVA!
Care o fi Adevărul?
OUL sau GĂINA?
Când eram copil lucrurile erau simple, trăiam într-un RAI INCONȘTIENT de responsabilitățile pe care și le-au asumat cei doi furnizori de material genetic și Furnizorul de VIAȚĂ :)
Pe măsură ce am crescut am constatat că încet încet, din ce în ce mai repede, NIMIC din ceea ce doream nu mai era accesibil deoarece:
ERA RUȘINOS
era păcat
ERA URÂT
era periculos
ERA INTERZIS... De cine? De cei mari! De ce? Că așa ziceau ei! Cu ce autoritate? Nu știam atunci să le pun această întrebare...
RAIUL MEU A DEVENIT IAD!
Am fugit de acasă... degeaba! Sau poate nu... măcar unul dintre ei a realizat că ceva era greșit... nu neaparat cu mine... !!!
TATA a ajuns la capătul lumii... plecase din țară să trăiască în lumea care i-ar fi oferit CEEA CE ÎȘI DOREA și nu putea obține în țară: CIVILIZAȚIE!
Acea civilizație pe care o căuta în afară a avut un efect bun: l-a făcut să renunțe la VICII... și nu puține :)
Mama era prea atașată de loialitățile familiale, de poveștile și basmele despre viață pe care i le imprimaseră părinții...
A încercat și ea fuga de acasă în adolescență... degeaba! Nu avea unde fugi de ea însăși și oricum în acele vremuri nu puteai ieși din țară... ar fi fugit în India, unde auzise ea că deși oamenii erau săraci erau FERICIȚI!
Credea că FERICIREA este O STARE pe care o poți accesa doar într-un loc în care TE POȚI EXPRIMA, în care NIMENI nu îți interzice NIMIC, unde primești toate explicațiile pentru TOATE ÎNTREBĂRILE LEGATE DE VIAȚĂ!
Înapoi acasă și-a continuat școala, a făcut facultăți peste facultăți, copii peste copii, boli peste boli, relații peste relații... MAMA!
Chiar dacă ea a fugit de toate viciile întrupate de tata și de cei din neamul ei, îl avea instalat în minte pe viciul cel mai mare: JUDECATA!
Da! Judeca lumea ca noi toți după OCAUA EI!
Ea numea asta BUN SIMȚ :)) dar nu se întreba dacă avem toți aceleași simțuri!???
Fiecare cu ocaua lui! Era bine intenționată, însă nu știa că și ceilalți din jur aveau și ei BUNELE LOR INTENȚII incluse în COMPORTAMENTELE și ACȚIUNILE LOR!
Pe lângă acești minunați FORMATORI DE IDENTITATE UMANĂ, am avut parte de numeroși alții care au contribuit la CINE AM AJUNS SĂ CRED CĂ SUNT...
ACUM MI-A CAM TRECUT...
Am fost educată să cred că SUNT CEEA CE SE VEDE ÎN OGLINDĂ... chestia aia mai mica, cea mare era MAMA :)
Am ajuns să cred că tot ceea ce turnaseră toți în capul meu: idei, imagini, păreri, povești sunt GÂNDURILE MELE, iar felul în care am ajuns să îmi povestesc fiecare experiență este MODUL MEU DE GÂNDIRE.
Al cui al MEU? Care EU CREEZ GÂNDURILE MELE dacă sunt făcute din bucăți de idei adunate de la alții?
Dacă nu aș fi avut părinți care să mă crească și mă pierdeau în pădure și aș fi supraviețuit cine m-ar fi învățat să gândesc?
CE AȘ FI FOST ATUNCI?
CINE?
Eram fără nume, fără CNP, fără cineva ca mine cu care să mă oglindesc...
Nu degeaba povestea mea preferată era CARTEA JUNGLEI...
SUPRAVIEȚUIREA ar fi însemnat adaptare... la acea REALITATE!
Până nu de mult am SUPRAVIEȚUIT prin ADAPTARE, adoptând:
- idei, percepții, interpretări, reprezentări mentale = GÂNDURI... despre ORICE și ORICINE
- SENZAȚIIlLE din corp am început să le ASOCIEZ cu EMOȚII...
- reacții, acțiuni = COMPORTAMENTE
- ca să îmi ating SCOPURILE și să obțin REZULTATELE DORITE...
M-am surprins că trăiam aceleași povești de viață ca și ei, doar că am luat de la fiecare de toate: anestezierea prin vicii de la tata, crizele existențiale ale mamii...
Dar de fapt nu erau ale lor: viciile acestea le aveau și părinții mamei, nu doar tata... părinții lui detestau viciile la fel ca mama...
Oh! oh! Ups! Aștia doi s-au luat împreună SĂ ÎȘI RECREEZE MEDIUL DE ACASĂ!
Au trecut de la un cuib la altul...
...se disperau când își APĂSAU din necunoaștere PE BUTOANELE pe care le apăsaseră părinții și de care fugiseră...
...se iubeau când obțineau VALIDAREA de care aveau nevoie APĂSÂND PE BUTOANE DE PLĂCERE FIZICĂ și MENTALĂ...
dar ei nu știau că aveau astfel de BUTOANE!!!
Credeau că celălalt o face INTENȚIONAT... ca și cum ar VREA SĂ ÎȚI FACĂ RĂU!
...am luat și din părțile lor bune, dar le-am amestecat cum am avut chef: amândoi sportivi de performanță, am băgat și eu școală de sport, tata s-a distrat toată viața și a făcut ce a vrut, a chiulit cât a putut - am avut și eu parte de distracție cu prietenii din plin cu chiulangită cronică, și pentru că mama prinde și integrează repede orice informație și are memorie buuună, și mai face și copii frumoși - am folosit asta să îmi iau examenele învățând pe ultima sută de metri și am tras doi copii :) de fapt unul e încă în marsupiu :)))
și ca să fie și tata mulțumit, dacă mama și-a dorit fete ca să nu fie ce vrea el și fete am ieșit, eu am negociat cu barza și a scos din tolbă doi băieți
Oare am împrumutat și întrupat parțial poveștile lor de viață, valorile și nevoile lor...?!
Oare PARTENERUL MEU DE AUTOCUNOAȘTERE ce fișiere dă copiilor ?! :))) Oh! Oh!
Surprize - Surprize!
Sper că ne vom distra de minune, că sigur copiii ne vor da ocazia să ne VEDEM mai BINE!
M-am întrebat CINE sau CE RĂMÂNE DIN MINE, dacă pun deoparte ceea ce cred că știu despre mine și tot ceea ce cred că sunt.
Am stat un pic în liniște cât dormeau cei doi omuleți și mi-am simțit corpul, picioarele unflate, burta întinsă la maxim, spatele curbat, pieptul se mișca cu regularitate, aerul intra și ieșea prin nări și parcă cel care intră e mai rece decât cel care iese, realizez cum observ toate acestea și cum în același timp SUNT și CEA CARE OBSERVĂ, și OBSERVAREA ca proces, și OBIECTUL OBSERVĂRII.
Am simțit cum nu mai sunt nici corpul pe care îl numisem al meu, nici senzațiile din el, nici gândurile care rulaseră în minte... toate au dispărut ca și cum s-ar fi dat deoparte o cortină și am ajuns să realizez că de fapt nu mai există nici un EU... și că SUNT CONȘTIINȚA, ESENȚA, ENERGIA, VIAȚA, LUMINA, CONSISTENȚA ÎN CARE ARE LOC TOTUL!
E LINIȘTE! E SPAȚIU! E CEVA CE NU V-A DISPĂREA NICIODATĂ!
Asta o fi ceea ce căuta tata în artele marțiale, ce căuta mama în rugăciune, apoi arte marțiale, apoi în meditații? ILUMINAREA și ELIBERAREA DE ILUZII...
EI AU CĂUTAT CEEA CE A FOST, ESTE ȘI VA FII MEREU ACOLO...
și nu ai cum găsi atâta timp cât o cauți...
că de fapt nici unul dintre ei nu are cum să știe ce caută!
Ce înseamnă ILUMINAREA pentru tata!? Cum va ști el că a atins-o, a găsit-o sau indiferent cum crede el că o va accesa?!
Cum se va ELIBERA mama de iluzii? Cum ar putea trăi Eliberarea ca permanență?
Ea nu poate fi trăită fiindcă CEEA CE SUNT nici măcar nu mai presupune un EU CARE SĂ FIE!
PARADOXUL este că deși folosesc cuvinte pentru a descrie CE SUNT, nu poate fi descrisă, nici măcar traită, e dincolo de trăire... când încep să îi spun SPAȚIU, LUMINĂ, ADEVĂR, LINIȘTE e ca și cum aș pune LIMITE INFINITULUI...
va urma
Abonați-vă la:
Postări (Atom)